Vinăria

Podgoriile

Inima vinăriei și ingredientul esențial al unui vin bun îl constituie strugurii. În decursul ultimilor 10 ani, am plantat peste 550 de hectare de viță de vie, găsind solul perfect pentru podgoriile noastre la doar 10 kilometri de vinărie, în vecinătatea satului Geamăna, raionul Anenii Noi.

La baza vinurilor noastre stau soiurile de struguri precum Cabernet Sauvignon, Merlot, Chardonnay, Sauvignon Blanc și Muscat. De asemenea, mai avem plantate soiuri celebre cum ar fi Riesling, Malbec, Pinot Noir precum și trei soiuri locale – Feteasca Albă, Feteasca Neagră și Rară Neagră. Până în anul 2022, ne-am propus să înlocuim unele dintre vițele de vie existente și să mai plantăm noi soiuri pentru a îmbogăți colecția noastră.

Producerea

Utilizând tehnologii italiene de ultimă generație, Asconi Winery produce peste trei milioane de sticle anual, oferind o varietate largă de vinuri de masă, vinuri de desert și spumante, majoritatea fiind albe și roșii. De asemenea, vinăria produce în cantități exclusive varietăți de rosé-uri. Calitatea vinurilor noastre se datorează nu doar soiurilor cultivate cu grijă, dar și tehnologiilor de prelucrare. Utilizăm rezervoare din oțel inoxidabil cu capacități între 30,000 60,000 și 150,000 de litri pentru fermentare și stocare, concentrator de must* și o linie de îmbuteliere de ultimă generație cu o viteză de opt mii de sticle pe oră. Toți acești factori contribuie la calitatea vinurilor noastre.

Producția Asconi Winery este prezentă pe 5 continente, acoperind peste 25 de piețe internaționale, printre care Republica Cehă, România, Polonia, Olanda, Canada, Marea Britanie, SUA, China, Japonia, Israel, Kazahstan, Nigeria, Tanzania și Australia.

*Acest echipament, unic în Moldova, este utilizat la producerea mustului concentrat de struguri iar mai apoi la producerea vinului demisec, demidulce și dulce. Acesta permite obținerea mustului concentrat de cea mai înaltă calitate datorită principiului său de funcționare și anume prin vacuumarea și condensarea la intervalul de 20-30 grade celsius, astfel păstrând aromele primare ale strugurilor.

Vinurile roșii Asconi sunt păstrate în butoaie de stejar confecționate manual.

Butoaiele

Vinurile roșii Asconi sunt aduse la corpolență și maturitate în butoaie de stejar american, unguresc și franțuzesc, confecționate manual, care au o capacitate de 225 de litri fiecare, în timp ce vinurile albe sunt păstrate într-o manieră proaspătă și aromată. Excepția o constituie vinurile Chardonnay din seria Sol Negru, care sunt fermentate și aduse la maturitate în butoaie de stejar, pentru a obține o corpolență sporită și o aromă deosebită.

Colecția

Unul dintre lucrurile cu care ne mândrim este colecția impresionantă de vinuri: 60,000 de sticle – o adevărată comoară a vinăriei, care este și moștenirea noastră, o colecție de vinuri alese individual și ordonate cu grijă în funcție de maturitatea lor.

40,000 de sticle datează din anii ’90, în timp ce restul, în jur de 20,000 de sticle, sunt mai recente, dar cu un potențial mare de maturare.